Avându-și originea ultimă în păcatul strămoșesc, amplificat de păcatele personale, necazurile, suferințele și bolile sunt semne ale iubirii și milei lui Dumnezeu, dovezi ale atotînțelepciunii Sale. Situațiile limită, împrejurările dramatice din viață, încercările și durerile prezente nu sunt semne ale abandonului sau ale uitării din partea lui Dumnezeu, ci constituie o probă dificilă ce trebuie depășită prin demnitate și noblețe sufletească, prin credință, răbdare și rugăciune, în nădejdea răsplății veșnice de la Dumnezeu. Suferințele și pătimirile trecătoare sunt semne ale alegerii dumnezeiești, pe care creștinul le experimentează în drumul său spre bucuriile viitoare și veșnice, iar asumarea și purtarea acestora este considerată în credința ortodoxă cea mai înaltă harismă, cel mai important dar pe care îl poate dobândi omul spre viața viitoare, veșnică și fericită.