O caracteristică esențială a teologiei și vieții Bisericii o constituie Sfânta Tradiție, una dintre cele două căi ori metode sigure prin care s-a transmis Revelația divină, aceasta din urmă avându-și unica sursă în Persoana Mântuitorului Iisus Hristos. Alături de Dumnezeiasca Scriptură, Tradiția Sfântă a Bisericii conține, păstrează și mărturisește cu maximă fidelitate una și aceeași Revelație divină supranaturală, dar într-un mod propriu sau specific, în sensul în care ea devine conștiința vie și dinamică a Bisericii. Însă, consecințele Reformei protestante și gândirea sectară au făcut ca, pe fondul răstălmăcirii sensului autentic al Scripturii, să apară o cruntă contestare a Sfintei Tradiții, prin nerecunoașterea adevărului revelat prezent în învățătura ortodoxă, denominațiunile sectare neglijând și ignorând total Tradiția Bisericii. Acest studiu scoate în evidență calitatea specifică a Sfintei Tradiții, prin aceea că ea reprezintă forma inițială a transmiterii adevărului revelat și mântuitor.