Căutarea de sensuri a omului contemporan este diametral opusă experienței paradisiace a protopărinților. Dacă, la început, omul a trăit cu dezideratul reîntoarcerii în grădina paradisiacă, acesta locuind în proximitatea Edenului (Facerea 3, 24), astăzi omul are privirea îndreptată doar spre pământ, uitând de alcătuirea sa dihotomică, trup și suflet, dar și de avertismentul Ecclesiatului care ne spune că numai sufletul este etern, restul fiind deșertăciune (12, 8). Prima parte a acestui studiu aduce în prim-plan argumentele teologice ale superiorității omului în raport cu restul creației, faptul că acesta face legătura între cele două lumi, cea spirituală și cea materială. În cea de a doua parte este reliefată lucrarea mântuitoare a lui Hristos în lume, care face posibilă îndumnezeirea și transfigurarea noastră spirituală, ca finalitate pe care trebuie să ne-o împropiem prin participarea cu întreaga noastră ființa la Cina Euharistică.