Parohia este mediul, câmpul, orizontul unde se împlineşte real unirea mântuitoare a omului cu Dumnezeu, prin primirea harului Sfintelor Taine săvârșite de preotul hirotonit canonic, în ascultare şi în comuniune cu chiriarhul locului, ce asigură unitatea eclezială a poporului lui Dumnezeu în Biserica universală. De obicei, cei mai mulţi dintre creştinii noştri participă ocazional la celebrările sacramentale, Botez, Cununie sau la ierurgiile legate de înmormântare. Unii nu cunosc semnificaţia reală, profundă, mistagogică a actelor sacramentale ce sunt în relaţie cu textul biblic şi când se unesc cu Hristos Dumnezeu, rămânând mai departe, cum scria Sfântul Pavel, oameni pământeşti mai puţin cutremuraţi interior, existenţial şi spiritual, de lucrarea divină luminoasă şi mântuitoare. Desigur, dimensiunea sacramentală a condiţiei creştine în veac implică cunoaşterea adevărului dumnezeiesc de viaţă şi mântuire prin apel permanent la textul scripturistic, ce cuprinde revelaţia istorică a lui Dumnezeu ce culminează în Hristos, un act de iubire şi dăruire divină pentru omul care experiază prezenţa şi lucrarea lui Dumnezeu în concretul său de viaţă cotidiană dar, mai ales, în condiţia rugăciunii, a meditaţiei şi a cultului ce conferă în Ortodoxie ambianţă cerească, frumuseţe a Împărăţiei veşnice în melodicitatea imnelor ce reproduc în mare parte înseşi cuvintele dumnezeieşti biblice preluate şi încadrate în creativitatea poetică inspirată a aghiografilor purtaţi de Duhul Sfânt în comuniunea sfinţilor. În acest sens, redescoperirea şi conştientizarea lucrării liturgice şi sacramentale a Bisericii de către fiii ei, laicatul ortodox, este o exigenţă mistagogică şi misionară imperioasă şi urgentă.