Όμολογία τῶν λογισμῶν. Mărturisirea gândurilor la Părinții Patericului (II)

23 Decembrie 2015

Începând cu secolul al IV-lea, influențamonahismului asupra penitenței s-a impus pe o scară largă în Imperiul Bizantin. Părinţii duhovniceşti se întâlnesc mai ales în pustiu și în mănăstiri, coordonând viața duhovnicească a monahilor tinerilor, dar, în nenumărate rânduri şi pe cea a creştinilor din lume, care apelau la acești oameni harismatici, purtători de Duh, pentru a le solicita sfaturi duhovniceşti şi chiar pentru a primi iertarea păcatelor. Astfel, deși s-au retras din lume, căutând solitudinea, Părinții Deșertului erau mari misionari atât pentru cei ce îmbrățișaseră deja viața monahală, cât și pentru toți creștinii. Acești misionari greu de egalat ai Bisericii erau căutați pentru că aveau „harisma cuvântului”(χάρισμα του λόγου) și dumnezeiasca harismă de a vedea starea sufletului fiecăruia, aşa cum noi le vedem feţele, altfel spus, darul cardiognoziei sau al cunoașterii inimilor. De aceea, sfaturile sau exortațiile lor erau primite de către toți − călugări sau mireni − ca de la Dumnezeu. Părinții descoperă că începutul păcatului cu fapta stă înăuntrul minții, în gândurile pătimașe insuflate de demoni, căci acestea din urmă împiedică mintea de la rugăciune, contemplare și vederea lui Dumnezeu. În studiul de față, putem citi atât despre gândurile demonice care-l chinuie pe om, cât și despre remediile acestora în pagini antologice de psihologie și demonologie ascetică.