Studiul de faţă încearcă să atragă atenţia cu privire la apariţia condacului în spaţiul bizantin. Din păcate, cunoaşterea exactă a acestei istorii este sortită eşecului atât timp cât istoria trecutului imnografic nu a consemnat nici un şablon, care să facă tranziţia de la un anumit gen la altul, în cazul nostru, de la tropar spre noua formă adusă de Sfântul Roman Melodul şi transpusă în manuscrisele din secolul al IX-lea cu titulatura de condac. Având o istorie atât de îndepărtată şi de bogată, condacul ridică astăzi extrem de multe probleme: de la etimologie până la substratul filologic, de la componentele sale până la structura metrică. Totuşi, prin forma şi mesajul pe care-l transmite, condacul nu este altceva decât o nouă formă de plasticizare a evenimentelor soteriologice pe care Biserica le transmite de-a lungul celor două milenii.