Pentru Părintele Profesor Dumitru Stăniloae, monahismul ortodox a reprezentat un adevărat stindard al apărării și propovăduirii dreptei credințe, în toate epocile istoriei creștine; mănăstirile - oaze de spiritualitate ortodoxă și de identitate națională, iar monahii de vocație - modele sublime de întrupare a învățăturii Mântuitorului Iisus Hristos. Sfinția Sa a avut o înaltă considerație pentru viața monahală, apreciind că aceasta va fi un reper fundamental pentru creștinism și creștini, atât timp cât își va păstra nealterate voturile și idealurile, îndeplinindu-și vocația prin practicarea unei vieți de sfințenie. Relația pe care a avut-o și a cultivat-o Părintele Profesor Dumitru Stăniloae cu monahismul și monahii este una de reciprocă prețuire. Fie prin pelerinajele făcute, fie prin relațiile spirituale cu mari duhovnici, Părintele Profesor a cunoscut din interior monahismul, pe care l-a văzut totdeauna ca un factor de îmbunătățire morală a vieții creștine, la modul general. Din perspectiva istoriei monahismului, Părintele Stăniloae a consacrat numeroase eforturi și pagini monahismului ortodox românesc și personalităților lui centrale, datorită profundelor sale convingeri privind vocația de sinteză a spiritualității ortodoxe românești, a echilibrului și discernământului acesteia. Pentru toate aceste merite și servicii făcute monahismului românesc și celui ortodox, în general, Părintele Profesor Dumitru Stăniloae s-a bucurat de o apreciere și o prețuire speciale, monahii considerându-l, chiar dacă a trăit în familie, „unul de-al lor”, și aceasta pentru că au găsit în el un autentic iubitor și apărător al valorilor înalte ale vieții monahale.