Deseori ne întrebăm ce loc are predestinația în gândirea teologică. Care este totuși diferența dintre predestinare și alegerea omului de către Dumnezeu? Se poate oare vorbi despre o justificare a oamenilor în fața Creatorului? În ce fel se apropie aceste teme teologice de gândirea patristică a Bisericii Primare? Dacă protestantismul vorbește despre predestinație, ce rol mai joacă atunci credința în viața omului? Dacă Dumnezeu a dispus alegerea omului din veșnicie, ce loc îi rezervă teologii protestanți tatălui copilului demonizat din Evanghelie? Acestea sunt doar câteva dintre problemele pe care textul de față își propune să le ridice, în încercarea de analiza doctrina predestinației și a justificării în gândirea teologului protestant Karl Barth,  aducând, pe cât posibil, o evaluare critică ortodoxă a ideilor studiate. „Suntem predispuși a ne poticni, dar nu și a pica”, afirma părintele Nicolae Steinhardt de la Mănăstirea Rohia; iată una dintre cheile aduse acestei dileme de către gândirea și trăirea ortodoxă.