Teologia Sfântului Grigorie de Nyssa asupra vieţii spirituale afost supusă unui studiu special în ultimii ani.În timp ce numeroşi teologi şi Părinţi greci au descris tinderea sufletului spre Dumnezeu, utilizând chiar şi cuvântul epectază, pornind de la participiul folosit de Pavel în Filip. 3, 12-13, Grigorie este original prin aceea că a susţinut că ţelul suprem al omului este, în el însuşi, un progres neîncetat. Τέλος-ul vieţii este mân­tuirea, dar din moment ce Dumnezeu este „binecuvântat” în cel mai propriu sens, suntem şi noi binecuvântaţi prin participarea în Dumnezeu, şi astfel, atât definiţia fericirii umane, cât şi τέλος-ul vieţii în virtute constau în dobândirea harului lui Dumnezeu.Deci, pe de o parte, Dumnezeu satisface sufletul. Dar eshatologia Sfântului Grigorie este rezumată într-un paradox, acela că satisfacţia noastră nu va fi niciodată satisfăcută.Astfel este dinamica, procesul în desfăşurare al ἐπέκτασις, mişcare dincolo de orice experienţă, spre bine – după cum subliniază Sfântul Grigorie atât de des –, care nu este circumscrisă de nicio limită. Sfântul Grigorie se remarcă printre teologii creştini prinelaborarea unei eshatologii care neagă sufletului cunoaşterea finală, odihna şi satisfacţia ultimă întru Dumnezeu.