Prodromița — o mărturie ortodoxă în istoria românilor
Sensul împlinirii noastre în istorie este prezentat din perspectiva împlinirii noastre ca parte a Bisericii universale, cosmice. Românirea, încurajată de unii, dar contestată de alții, în secolul al XIX-lea, s-a dovedit plăcută lui Dumnezeu, aceasta văzându-se din faptul că ne-a dat în 1863 icoana nefăcută de mână, Prodromița, reper fundamental pe drumul împlinirii noastre. Prodromița a fost dată în primul rând celor care se nevoiesc pentru promovarea valorilor românești. Din păcate Prodromița este puțin prezentată și de aceea puțin cunoscută, ceea ce are efecte negative asupra împlinirii și mulțumirii sufletești a românilor. Prodromița nu ne izolează în cadrul celorlalte popoare, deoarece bunul Dumnezeu a dat fiecărui popor icoane nefăcute de mână, după specificul lui, dar toate având ceva comun: strălucirea Duhului Sfânt, care este una și ne unește.