Mitropolitul Nectarie Cotlarciuc (1924-1935)
24 Februarie 2014
După o impresionantă carieră ca profesor și decan la Facultatea de Teologie în Cernăuți, a fost ales episcop al Cetății Albe-Ismail, apoi a fost numit Mitropolit al Bucovinei. A adus un plus activității de predare, deoarece a avut o fructuoasă activitate de cercetare și publicistică, devenind autor a mai multor lucrări cu privire la legislația ecleziastică, filosofie, studii liturgice. Ca și ierarh a fost delegat de Biserica Ortodoxă Română să participe la câteva congrese și conferințe, în cadrul mișcării ecumenice, în Stocholm și Laussane, la Conferința Episcopilor Anglicani, la Palatul Lambeth, la Congresul vetero-catolicilor, în Viena și Bonn.