Meditații duhovnicești asupra Teo-logiei. Un omagiu adus Părintelui Dumitru Stăniloae
Teologia poate fi o știință, însă o știință întru Dumnezeu, iar mai presus de acest fapt, teologia trebuie să fie un mod de viață, un mod de a ne raporta la Dumnezeu și la lumea în care trăim. Iar trăirea adevăratei teologii în stare de sfințenie, nu constituie doar o minune ci, o stare absolut necesară creștinului de astăzi. Concepția despre teologie și despre educația teologică a Pr. Prof. Dumitru Stăniloae este fidelă Sfinților Părinți. Educația tinerilor este în strânsă legătură cu morala creștină, iar dintre toate disciplinele de studiu, teologia satisface plenar setea de cunoaștere. Departe de a fi doar știință, teologia este expresie a experienței religioase ce trebuie să producă experiență religioasă. Școala teologică este astfel, loc al cunoașterii lui Dumnezeu. Cunoașterea divină este în strânsă legătură cu idealul studentului teolog – preoția, o calitate a sufletului ce se dobândește prin curaj și curăție îngerească. Pr. Dumitru Stăniloae recomandă lectura religioasă, un duhovnic – ca model existențial și o creștere în cultul Bisericii, pentru ca viața duhovnicească a studenților teologi să se aprofundeze. Educația teologică nu elimină studiul sistematic, ci îndeamnă spre interiorizarea acestuia prin meditație și rugăciune. Scopul acestei educații este transformarea omului și a societății, spre asemănarea cu Hristos, Supremul Învățător.