Cercetarea de față ne introduce în hermeneutica filosofului german Hans Georg Gadamer. Accentul acestei cercetări este pus pe conceptul de tradiție și pe elementele care-i  conturează înțelesul.  Gadamer creează o sinteză umanistă îmbinând elemente din tradiția creștină și elemente din tradiția filosofică greacă, la care se adaugă o vie influență heideggeriană prin conceptul de Dasein și ideea de continuitate temporală.  Demersul lui Gadamer pornește de la momentul istoric al iluminismului care a constituit un ”divorț de continuitate de sens față de tradiție”. Ceea ce va argumenta gânditorul german este faptul că ființa umană e cufundată în istorie, în faptul-de-a-fi-în-lume motiv pentru care nu poate exista o ruptură în temporalitate. Axa temporalității este marcată de continuitate. Trecutul constituie un prim preînțeles al prezentului și creează linii de orizont viitorului. Gadamer vorbește despre o serie de concepte cum ar fi istoricitate, istorie a efectelor, fuziune a orizonturilor, presupoziții care ne indică faptul că istoria nu e constituită din evenimente disparate. În realitate avem de a face cu un efect de continuitate asemenea celui din evoluția unei limbi.