Il valore dell’Icona nell’ambito liturgico a partire dalla relazionemente-corpo-immagini

17 Decembrie 2013

Problema legăturii dintre minte şi corp a suscitat un interes deosebit pentru oamenii din toate timpurile şi din toate culturile datorită multiplelor implicaţii pe care o astfel de problematică le posedă, cu precădere cele de natură religioasă. Importanţa acestui aspect este dată în primul rând de faptul că omul întreg, minte şi corp, participă la viaţa liturgică a Bisericii, iar în acest sens corpul deschide accesul la o întreagă paletă de simţuri, imagini şi percepţii. Aceeaşi experienţă religioasă se articulează – mai ales în orientul creştin – plecând fie de la concepte, fie de la imagini (în sensul de icoane), întrucât la nivel emoţional imaginea are o importanţă decisivă. Studiul de faţă pune în paralel unele aspecte ale vieţii liturgice a Bisericii ortodoxe cu ideile ştiinţelor cognitive care în ultimul timp constituie un capitol important în studiul şi interpretarea religiei şi a experienţei religioase. Convergenţa acestor două medii aparent distante se construieşte de fapt plecând de la un aspect important al antropologiei cunoaşterii si anume că procesul de cunoaştere se configurează în primul rând ca ceva ce ia naştere plecând de la corp, de la sensibilitate, de la emoţii; ceva ce se exprimă întotdeauna printr-o interacţiune totală dintre corp şi minte. Astfel, dacă teoriile cognitiviste tind să tină unite corpul şi mintea, dacă vorbesc despre cunoaştere în termenii unei interacţiuni totale cu realitatea chiar şi prin intermediul gesturilor, ale mimicii şi ale întregului corp, atunci avem de a face cu ceea ce creştinismul, prin viaţa liturgică, a realizat şi propovăduit încă din cele mai vechi timpuri.