Iconografia ortodoxă redă întocmai învăţătura Bisericii despre Mântuitorul Hristos, despre Maica Domnului sau despre oricare dintre sfinţi. Icoana este o chemare (de la latinescul vocatus care înseamnă „a chema”, „a striga”), adică cei care „alcătuiesc” o icoană trebuie să aibă o chemare deosebită spre sfinţenie. Biserica deosebeşte în ceea ce numeşte viziune partea obişnuită de cea metafizică, prin aceea că ea contemplă în ceea ce este văzut ceea ce nu se vede, iar în ceea ce este vremelnic contemplă ceea ce este veşnic. În acest înţeles se poate afirma că adevărata icoană exprimă experienţa duhovnicească a sfinţeniei. În icoană se întâlnesc două axe dialogice: prima reprezintă dialogul iconarului cu Dumnezeu, comunicarea care devine generatoare pentru cealaltă axa, secundară, a fratelui care se va apropia de aceasta şi va intra şi el astfel în comunicare cu Dumnezeu.