În urma procesului de descentralizare din secolele XIV–XV, din toate oraşele italiene, cu siguranţă unul s-ar impune prin câştigarea libertăţii de auto-afirmare şi splendoarea culturală de neegalat, şi anume Florenţa. În „capitala” emulaţiei intelectuale şi a promovării artelor spiritului renascentist din Italia a apărut călugărul florentin Girolamo Savonarola, o personalitate tumultuoasă, care a întreprins deopotrivă un rol politic şi profetic. De aici a rezultat conflictul său cu Papa Alexandru Borgia, încheiat  prin condamnarea călugărului la moarte pe rug în 1498. Savonarola, încă a rămas un personaj controversat: condamnat ca eretic de Papa Alexandru al VI–lea, reabilitat de către unii suverani pontifi, considerat de către Luther ca un precursor al Reformei protestante şi ca sfânt de către mulţi neoprotestanţi, mulţi istorici şi teologi îl privesc, mai degrabă, ca un reformator al moralei în Biserica Romano–Catolică, dar care a depăşit limitele relaţiilor sale cu superiorul său ierarhic.