Românii de peste Prut au avut dintotdeauna dragoste pentru biserica ortodoxă și neamul din care făceau parte. În momentele de după Marea Unire din 1918 au primit cu brațele deschise orice venea din țara mamă, mai ales dacă acel ceva aparținea de biserică. Apariția episcopului Visarion Puiu în zonă și, odată cu el, a multor oameni de seamă din regat, în fruntea cărora era mai întotdeauna regele țării, a umplut de bucurie sufletele greu încercate de jugul rusesc de care abia scăpaseră. Sprijinul pe care basarabenii l-au arătat acestui inimos episcop s-a concretizat în mari opere sociale bisericești și civile vizibile și în zilele de astăzi.